Menstruatia mea era foarte exacta, la 28 de zile, dar in luna respectiva a durat doar o zi, doar o dimineata si atat. Stiam ca ceva se intampla. Aveam o stare de agitatie, eram plina de emotii fara motiv, asa ca a doua zi pe seara, m-am inchis in baia parintilor mei si am facut testul de sarcina. Au aparut cele doua liniute clare semn ca este pozitiv, si deci piciul nostru este acolo, e viu. Nu-mi venea a crede ca a fost atat de usor, eram sigura ca va fi nevoie de mai multe luni de incercari pana la marea reusita. Nu am dormit toata noaptea, de fericire, de teama, de griji, de extaz, era acea stare pe care o aveam in copilarie in noaptea dinaintea unei plecari in vacanta. La prima ora a diminetii de luni eram in receptia clinicii MedLife sa-mi recoltez sange pentru testul beta hCG, iar in jurul orei 14 era confirmat: voi deveni mamica, iar el tatic! Din acel moment viata noastra avea sa se schimbe. Am stiut ca nimic nu va mai fi la fel. Ci totul va fi mult mai frumos.

Doar ca bucuria maxima nu avea sa dureze mult, deoarece la 6 saptamani m-am internat de urgenta cu iminenta de avort asa cum v-am povestit si la primul trimestru de sarcina. Iar de atunci au inceput sa apara primele mele griji de mamica, primele lacrimi de neputinta, de emotie, de mama, si asa s-au facut simtite si primele sentimente de dragoste pentru mica samanta de om, care avea sa se nasca cu bine si sa ma faca cea mai fericita si implinita femeie din univers, si va fi prima fiinta care imi va spune „mama”. Cu repaus la pat si tratament medicamentos, dar mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut cu bine peste sperietura de la inceputul sarcinii, iar la 8 saptamani deja ii ascultam bataile micii inimioare ce prinsese viata.

A urmat o perioada frumoasa, de fericire si extaz, ma simteam mai frumoasa ca oricand, ma simteam iubita pana peste cap, iar burtica devenea din ce in ce mai proeminenta. Simteam ca atrag privirile tuturor si ca toata lumea imi zambeste, chiar ma simteam admirata. Ma priveam in vitrinele magazinelor si mi se parea ca arat extraordinar asa insarcinata. Pana si sotul meu simteam ca ma priveste altfel, ca ma savureaza din priviri, ca ma iubeste pana la ultima celula. Singura neplacere era dimineata, moment al zilei in care aveam greturi puternice si trebuia neaparat sa vars ca sa imi treaca starea de rau. Asa ca pana in saptamana a 14-a am vomat zilnic. Dar in afara diminetii, restul zilei totul era perfect, nicio durere, nicio stare de rau, nu greata, nu arsuri, poate doar o stare de somnolenta mai pronuntata decat de obicei. Si cred ca eram mai emotiva decat de obicei, mult mai sensibila.

Cea mai emotionanta si remarcanta ecografie a fost la 14 saptamani, atunci cand am efectuat Dublu test. A fost prima data cand am vazut ca bebelusul nostru este un adevarat copil, are forma umana, ba chiar a vrut sa ne arate din prima ca este baietel. Am plecat de la clinica foarte emotionati si fericiti, si am simtit pentru prima oara cu adevarat ca vom fi parinti. Eram cei mai fericiti viitori parinti. Si mai fericiti am fost atunci cand rezultatele de la Dublu test nu au aratat vreun risc in dezvoltarea bebelusului, drept urmare ca nu am fost nevoita sa efectuez si Triplu test.

Prin saptamana 15-16 am simtit primii „fluturi in stomac”. Cam asta este sentimentul primelor miscari delicate ale micului piscotel atunci cand incepe sa exploreze terenul. Si din acel moment in care simteam efectiv ca o noua viata creste in mine, a inceput sa se formeze legatura puternica dintre noi doi. Ii puneam sa asculte muzica, ba chiar ii cantam, vorbeam cu el, il mangaiam, stiam ca este acolo si este al meu.

In saptamana 23 am avut programarea la Morfologia fetala de trimestru II in sarcina, cand am aflat ca bebe e pe cale sa iasa afara, si pentru a impiedica asta este nevoie de operatiunea de cerclaj de col uterin. Iar de la acea ecografie s-a schimbat total viata mea. A trebuit sa fac de urgenta cerclajul de care imi era atat de teama, iar apoi au urmat saptamani lungi si grele in pat. Doar in pat zi de zi. In pat stateam, citeam, ascultam muzica, urmaream filme, in pat mancam, langa pat aveam termosul cu lapte cald, pentru arsurile puternice care isi faceau des aparitia. Singurele plimbari erau pana la baie pentru necesitati, iar dimineata si seara drumul pana la patul din dormitor.

Dar m-am acomodat, desi nu a fost deloc usor, si astfel am ajuns cu bine in trimestrul III, inca 2 in 1. Era ultimul trimestrul de sarcina, si era cel de care imi era cel mai teama. In primul rand ca se apropia nasterea de care imi era frica inca dinainte sa raman insarcinata, iar pe de alta parte citisem ca incep neplacerile cele mai mari. Dar din fericire eu nu am avut nici probleme cu somnul, nu am avut insomnii, nici cu umflatul mainilor sau picioarelor, nici vreun alt simptom jenant. Doar arsuri, tot timpul arsuri, care se stingeau cu lapte. Si totusi eram nerabdatoare sa treaca saptamanile si sa nasc o data, sa imi vad puiul, sa il tin in brate, si sa ies pe strada, sa merg, sa vad lume, sa imi scartaie zapada sub talpi, sa sofez, ba chiar sa merg cu metroul, imi doream sa merg la cumparaturi si multe alte lucruri, care de altfel sunt banale pentru orice om obisnuit. Apropo de cumparaturi, a fost cumplit sa nu merg eu personal sa ii aleg lucrusoarele bebelusului meu. Noroc ca exista cumparaturile online, si astfel am putut alege o parte din lucrurile pentru ingrijirea lui, jucarii si hainute, si alte nimicuri care credeam ca vor fi necesare.

Simteam ca se apropie din ce in ce mai mult momentul nasterii, momentul in care imi voi vedea puiul. In ultimele saptamani de sarcina ma gandeam tot mai des cum o sa arate, oare o sa ma descurc cu el, o sa fiu o mamica buna, o sa reusesc sa il fac sa-si gaseasca linistea la pieptul meu, oare or sa ii vina hainutele care miros superb a bebe si asteapta de vreo luna in geanta pentru nastere, si oare cum o sa il alintam? Si multe astfel de intrebari ma chinuiau zi de zi.

In saptamana 32 am fost la morfologia fetala de trimestru III, unde mi-am vazut rapid puiul, si am aflat ca totul este in regula, este pozitionat deja cu capul in jos, deci perfect pentru nasterea naturala. Uff deja simteam cum incepe sa ma doara tot numai cand ma gandeam la asta. Si totusi abia asteptam sa nasc. Sa vad si eu eu daca este adevarat tot ce citisem si auzisem despre momentul si emotiile nasterii, si anume ca nu sunt dureri chiar atat de ingrozitoare si ca nu mai simti nicio durere din momentul in care nasti si iti vezi puiul pentru prima data.

Ultima luna a trecut neasteptat de repede. Asta poate si din cauza ca am avut mai tot timpul pe cineva acasa cu mine (ori sotul meu iubit, ori soacra mea draga, ori surioara mea mai mica). Si desi ma miscam foarte greu si incepea sa ma cam doara tot corpul (evident lunile petrecute fara miscare aveau urmarile lor) aveam o stare de bine si de fericire. Se apropia momentul nasterii- ma obisnuisem deja cu ideea ca voi naste natural, mai aveam foarte putin de stat in pat si urmau zilele, lunile de fericire si iubire, de bebelusie si de mamicie.

Casa intrase in curatenie generala si dezinfectare totala, dormitorul nostru deja se inoise – mai aparuse un patut mic si un perete viu colorat cu personaje animate, o comoda plina cu hainute mici, mici de tot. Geanta cu lucrurile pentru maternitate era gata, trebuia doar sa se implineasca termenul de 37 saptamani ca sa imi poata scoata firul de cerclaj. Si apoi gata, aveam sa nasc, sa imi vad baietelul, sa devin cea mai fericita mamica si sotie, aveam sa traiesc acele sentimente si emotii despre care citisem atatea.

A fost o sarcina cu emotii, cu temeri, dar cu multa speranta. A fost o perioada grea, dar in care am fost inconjurata de multa dragoste. Acum cand scriu aceste randuri, simt ca sunt mamica lui dintotdeauna. Nici nu mai stiu cum era viata de dinainte de el. Nici nu imi pot imagina viata fara el. Simt o fericire nemarginita atunci cand il privesc si ma minunez in fiecare zi de fiecare progres facut de el si am momente, chiar si acum dupa un an si jumatate, in care il privesc si parca nu imi vine a crede ca este al meu, ca minunea asta frumoasa a crescut in mine 9 luni. Sunt indragostita fara recuperare si ador fiecare moment petrecut impreuna. Imi doresc din tot sufletul sa fie sanatos si norocos in viata. Sa fim noi toti sanatosi si sa ii putem oferi totul, toata dragostea si sprijinul de care va avea nevoie. Sa ii fim mereu alaturi, sa ii fim parinti si prieteni.

In saptamana 13 si 5 zile am avut prima ecografie adevarata, atunci cand am facut Dublu test, prima data cand mi-am vazut efectiv copilasul, caci deja nu mai era o samanta de om, era copil-copil. Si asta m-a marcat si m-a emotionat pana la lacrimi, caci nu ma asteptam sa il vad asa mare, sa ii vad fiecare particica a corpului. Tot la aceasta ecografie i-am aflat si sexul, iar vestea ca este baietel ne-a bucurat nespus de mult. Eu nu imi doream ceva anume, copil sanatos sa fie, dar sotului meu drag stiu ca i-ar fi placut ceva mai mult sa fie baiat, asa ca eram si mai fericita afland si vazand ca in burtica mea creste un baietel. Rezultatele de la Dublu test au fost in limitele normale, asa ca nu mai aveam niciun motiv de ingrijorare. Starile matinale de greata au inceput sa se rareasca, burtica incepea sa creasca si ma simteam in al 9-lea cer. Simteam ca sunt cea mai frumoasa mamica. Deja incepusem sa ma uit dupa hainute de bebelusi, dupa tenesi de baietei, dupa orice era pentru bebelusi.

Au fost saptamani frumoase, saptamani in care am colindat tara in lung si in lat, saptamani in care m-am bucurat nespus de mult de fiecare miscare a lui bebe pe care o simteam in burtica mea, saptamani in care nici nu banuiam ce va urma. Astfel ca in saptamana 23 de sarcina la ecografia morfofetala de trimestru II (in care nu prea am vazut mare lucru, spre deosebire de prima ecografie) am aflat ca am colul deschis si este nevoie de cerclaj. A fost ultima mea zi afara, ultima zi de plimbare, dar a fost prima zi in care au aparut grijile adevarate de mama, caci pentru prima data in viata nu m-am gandit la mine si ce o sa mi se intample in cadrul procedurii de cerclaj de col uterin, ci grija mea era indreptata doar catre bebelusul meu pe care simteam deja ca il iubesc, ca nu pot merge mai departe fara el. Imi doream atat de tare sa nu i se intample nimic rau si sa ajungem cu bine impreuna la termenul nasterii.

Dupa cerclare, saptamanile ce au urmat le-am petrecut in pat, cu zile mai bune sau mai putin bune, dar cu multumirea ca fiecare zi care trecea ne apropia mai mult de termenul necesar unei nasteri in siguranta.

Spre sfarsitul trimestrului II, am fost mult mai sensibila, si aveam momente in care parca imi venea sa plang din orice. Ma sensibiliza pana la lacrimi fiecare nastere sau bebelus vazut in vreun film. Ca sa nu mai vorbesc despre emisiunea „Totul despre mame” care se difuza destul de des in acea perioada si in cadrul careia erau prezentate filmarile de la doua nasteri. Priveam si nu imi venea sa cred ce ma asteapta. Indiferent daca voi naste prin cezariana sau va fi nastere naturala, teama e aceeasi. Dar momentul nasterii inca parea atat de departe, si deocamdata grijile mele erau indreptate doar catre puisorul meu. Ma preocupam sa mananc sanatos, variat, sa am grija sa dorm pe partea stanga (citisem ca nu diminueaza oxigenarea bebelusului), pe burta oricum nu mai puteam sa dorm de mult, iar pe spate deja bebelusului greutatea imi taia rasuflarea. Preocuparea zilnica era sa ii numar miscarile, ceea ce in unele zile imi provoca o mare neliniste, atunci cand bebe era mai lenes.

Pe parcursul trimestrului II singurele neplaceri au fost legate- in cazul meu- doar de repausul la pat (si implicatiile repausului) si de pozitia somnului, caci dormeam mai tot timpul pe partea stanga si incepusera sa apara durerile de sold si de mijloc.

Trimestrul II de sarcina a debutat frumos, cu bucurie si saptamani de fericire, dar din pacate spre sfarsit au aparut grijile si neplacerile cerclajului. Dar una peste alta a fost perioada in care am putut sa ma bucur de plimbari sub cerul liber, in care m-am simtit cea mai frumoasa viitoare mamica, in care mi-am plimbat mandra burtica, in care am inceput sa simt miscarile pestisorului meu (urma sa fie zodia pesti dupa DPN).

Dublu test (sau Screening prenatal de trimestru I) este o analiza care se realizeaza in primul trimestru de sarcina si trebuie efectuata intre 11 si 14 saptamani de sarcina. Se numeste „Dublu test” tocmai din cauza ca presupune doua investigaţii in aceeasi zi (sau la o distanta de maxim 24h unul fata de celalalt), si anume: o ecografie si o analiza de sange. Am aflat ca acest test era recomandat initial doar mamicilor cu varsta peste 35 de ani, dar apoi specialistii au decis ca este util sa fie realizat de catre toate femeile insarcinate, chiar daca acesta nu reprezinta o metoda de diagnostic.

Desi aceasta analiza nu este obligatorie in Romania (tocmai de aceea nu este decontata de CAS- Casa de asigurari de sanatate), are un rol important in depistarea gradului de risc pentru anumite malformatii. Cu ajutorul unui program care va face calcule si corelari intre analizele de sange, masuratorile ecografice (foarte importanta fiind evaluarea osului nazal), precum si informatii importante despre viitoarea mamica (varsta, greutate, diabet insulino-zaharat, fumatoare sau nu, dar si originea etnica), Dublul test poate determina care sunt riscurile unor importante malformaţii congenitale, cum ar fi: Sindromul Down, Trisomie 18 (boala cromozomiala caracterizata prin sindrom plurimalformativ cauzat de prezenta unui cromozon in plus), Boala Tay-Sachs (dereglare ereditara metabolica care ataca sistemul nervos central printr-o acumulare anormala de grasimi in creier), malformatii ale inimii si la nivelul tubului neural, anemia celulelor in scara, fibroza chistica.

Asa ca mi-am facut programare cu cateva saptamani inainte la un medic specialist in ecografie materno-fetala, Dr Andreea Muntean MedLife (pe lista recomandarilor facute de catre medicul meu ginecolog), iar in saptamana 13 si 3 zile, la ora 10 eram pe patul cu pricina, in fata unui ecran mare cat tot peretele si lacrimam de emotie si fericire ca imi vad fiul pentru prima data. Am fost extrem de surprinsa atunci cand am vazut ca in burtica mea cea mica, desi inca nu ii simteam nicicum miscarile, locuieste un bebe perfect dezvoltat, adica arata ca un copilas: avea manute, picioruse, capsor, se misca, isi punea mainile la ochi, era perfect. Si a fost atat de dragut cu noi de la prima intalnire incat ne-a aratat foarte clar ca este baietel, fara sa lase vreun semn de indoiala. A fost cea mai lunga si emotionanta ecografie din viata mea. La doar 9 cm si vreo 40 grame, samanta noastra de om proiectata pe acel ecran mare arata ca un adevarat copil. Chiar si acum cand ma gandesc ma trec fiori si in coltul ochilor isi face aparitia o lacrima de emotie. Marele regret in urma acestei importante ecografii este ca nu am un cd/dvd cu inregistrarea intregului examen ecografic, si asta din vina doctorei sau a asistentei (nu stiu exact cine era responsabila cu asta) care nu a dat drumul la inregistrare pe motiv ca a uitat si daca eu vroiam musai trebuia sa anunt de la inceput. Eu nu aveam habar ca trebuie sa anunt (mai ales ca eram la prima ecografie importanta) si stiam clar ca se da un cd cu faimosul filmulet.

Dupa examenul ecografic am fost sa-mi recoltez probele de sange si am fost sfatuita sa aleg testul Astraia (am aflat ca era numele softului care realizeaza calculul de risc), este mai scump, dar rezultatele sunt mai realiste si scade posibilitatea existentei Triplului test. Medicul care imi urmarea sarcina imi recomandase Dry-test, dar atunci cand i-am spus de Astraia a spus ca este si mai bine.

Preţul ei diferă în functie de fiecare clinica in parte si de aparatura din dotare. Eu cand am fost la aceasta ecografie, doar ce fusese cumparat un ecograf performant (4D Voluson) si care nu se compara ca imagini cu cele facute ulterior la clinica Regina Maria. Preturile pentru dublu test se pot afla doar telefonic (nu am gasit aceasta informatie pe paginile web ale clinicilor private) si de obicei sunt putine din clinici care ofera un discount partial sau total abonatilor sai (nici chiar pentru abonamentele business/premium). Eu am platit pentru Dublu Test –Astraia 576 ron(ecografia +bitestul) , iar rezultatele in urma analizarii celor doua examene (ecografic si de sange) au fost urmatoarele (avand in vedere si : varsta fatului 13 saptamani+3 zile, varsta mamei 28 ani, 52kg, prima sarcina, nefumatoare):

Riscul bazal pentru sindromul Down(trisomia 21) este de 1:1038 (frecventa aparitiei la copii nascuti din mame cu varsta de 28 ani)= risc scazut;

Riscul combinat pentru sindromul Down este de1:20754 (calculat in functie de varsta gestationala, markeri echografici si biochimia serului matern)= risc scazut;

Riscul de aparitie a sindromului Edwards (trisomia 18) este de 1:244945=risc scazut;

Riscul de aparitie a sindromului Patau (trisomia 13) este de 1:576614=risc scazut.

Ca urmare a riscului scazut pentru principalele anomalii determinat cu ajutorul acestui test, nu a mai fost nevoie sa trec prin stresul unui Triplu Test. Fiind la prima sarcina si din dorinta ca totul sa decurga asa cum trebuie pana la final, nu mi-am asumat riscul de a nu elimina toate posibilitatile, desi nu stiu cat de necesar este acest test avand in vedere ca rezultatul nu ofera o certitudine si in unele situatii poate crea un stres inutil pentru viitorii parinti si o serie de investigatii unele chiar invazive.

Am citit si despre posibilele efecte negative ale ecografiillor,dar se pare ca nu exista niciun studiu clinic care sa arate ca ecografiile cu ultrasunete produc vreo malformatie fatului, si am citit si despre importanta ecografiilor in sarcina, caci cu ajutorul unui ecograf poti depista un numar mare de malformatii, urmand ca la nastere bebelusul sa poata primi tratamentul corespunzator, sau in functie de afectiune se va decide daca nasterea va fi naturala sau prin cezariana, sau spre sfarsitul sarcinii se pot vedea eventualele semne de suferinta fetala si atunci se poate grabi sau nu nasterea. De altfel ecografia in sine este o metoda moderna si neinvaziva, fiind deosebit de utila si eficienta pentru mamici, dar in special pentru micul bebelus ce se afla in plina dezvoltare. Ca urmare am decis ca beneficiile unei ecografii macar pe trimestru de sarcina sunt mari, chiar foarte mari, fata de posibilele riscuri care sunt minore.

A urmat vizita la medicul ginecolog, care mi-a confirmat cu ajutorul unei ecografii transvaginale (doar acest tip de ecografie poate fi realizata la inceputul sarcinii, deoarece micul embrion nu a urcat inca in uterul mamei) ca este vorba de o sarcina cu fat unic, este pozitionata corect (nu extrauterina) si sunt prezente bataile inimii. Apoi am purtat o ampla discutie cu medicul care avea sa imi monitorizeze sarcina despre istoricul meu si antecedentele familiale in ceea ce priveste sanatatea. Avand in vedere ca nu existau motive pentru care sa fac analize si ecografii suplimentare, medicul meu mi-a notat care va fi planul de sarcina in ceea ce priveste analizele si ecografiile, dupa cum urmeaza:

– Analize de sange de inceput de sarcina;

– Dublu Test (bitest sau Dry test)- in saptamanile 12-13- analize de sange+ecografie;

– Triplu Test (daca este cazul)- se face intre 15 si 20 saptamani, ideal in saptamana 16 de sarcina- analize de sange+ecografie;

– Analize de sange– saptamana 20;

– Morfologia fetala de trimestru II– se face intre 21 si 24 de saptamani de sarcina, si este prima ecografie cand bebelusul poate fi masurat din cap pana-n picioare.

– Ecografia de morfologie fetala de trimestru III– se face in saptamanile 31 si 32 de sarcina iar la aceasta ecografie, pe langa masuratorile facute, se evalueaza pozitia fatului si gradul de maturizare al placentei in vederea stabilirii detaliilor pentru nastere.

– Analize de sange– saptamana 34-35;

– Ultima ecografie+control amanuntit (in vederera stabilirii metodei de nastere)- in saptamanile 37-38, cat mai aproape de data probabila a nasterii, pentru a vedea evolutia sarcinii si a verifica eventualele semne de suferinta fetala si modificari ale placentei, lichidului amniotic.

In concluzie, eu sfatuiesc viitoarele mamici, sa faca macar o ecografie pe trimestru de sarcina pentru ca este o inventie pretioasa pentru sanatatea bebelusului si uneori pot salva vieti.