Dublu Test in sarcina

Atunci cand esti la inceputul unei sarcini, mai ales daca a debutat si cu ceva emotii (gen sangerari din cauza desprinderii sacului gestational in primele saptamani), cauti sa gasesti orice informatie legata de sarcina si iti doresti sa afli totul cat mai detaliat posibil, cu atat mai mult daca ai o oarecare teama de medici si spitale. Asa ca am simtit nevoia sa detaliez un pic primul “test” medical realizat la inceputul sarcinii, numit “Dublu Test“. Am tot citit despre el si il asteptam cu nerabdare si speranta, dar in acelasi timp si teama .

Dublu test (sau Screening prenatal de trimestru I) este o analiza care se realizeaza in primul trimestru de sarcina si trebuie efectuata intre 11 si 14 saptamani de sarcina. Se numeste “Dublu test” tocmai din cauza ca presupune doua investigaţii in aceeasi zi (sau la o distanta de maxim 24h unul fata de celalalt), si anume: o ecografie si o analiza de sange. Am aflat ca acest test era recomandat initial doar mamicilor cu varsta peste 35 de ani, dar apoi specialistii au decis ca este util sa fie realizat de catre toate femeile insarcinate, chiar daca acesta nu reprezinta o metoda de diagnostic.

Desi aceasta analiza nu este obligatorie in Romania (tocmai de aceea nu este decontata de CAS- Casa de asigurari de sanatate), are un rol important in depistarea gradului de risc pentru anumite malformatii. Cu ajutorul unui program care va face calcule si corelari intre analizele de sange, masuratorile ecografice (foarte importanta fiind evaluarea osului nazal), precum si informatii importante despre viitoarea mamica (varsta, greutate, diabet insulino-zaharat, fumatoare sau nu, dar si originea etnica), Dublul test poate determina care sunt riscurile unor importante malformaţii congenitale, cum ar fi: Sindromul Down, Trisomie 18 (boala cromozomiala caracterizata prin sindrom plurimalformativ cauzat de prezenta unui cromozon in plus), Boala Tay-Sachs (dereglare ereditara metabolica care ataca sistemul nervos central printr-o acumulare anormala de grasimi in creier), malformatii ale inimii si la nivelul tubului neural, anemia celulelor in scara, fibroza chistica.

dublu TAsa ca mi-am facut programare cu cateva saptamani inainte la un medic specialist in ecografie materno-fetala, Dr Andreea Muntean MedLife (pe lista recomandarilor facute de catre medicul meu ginecolog), iar in saptamana 13 si 3 zile, la ora 10 eram pe patul cu pricina, in fata unui ecran mare cat tot peretele si lacrimam de emotie si fericire ca imi vad fiul pentru prima data. Am fost extrem de surprinsa atunci cand am vazut ca in burtica mea cea mica, desi inca nu ii simteam nicicum miscarile, locuieste un bebe perfect dezvoltat, adica arata ca un copilas: avea manute, picioruse, capsor, se misca, isi punea mainile la ochi, era perfect. Si a fost atat de dragut cu noi de la prima intalnire incat ne-a aratat foarte clar ca este baietel, fara sa lase vreun semn de indoiala. A fost cea mai lunga si emotionanta ecografie din viata mea. La doar 9 cm si vreo 40 grame, samanta noastra de om proiectata pe acel ecran mare arata ca un adevarat copil. Chiar si acum cand ma gandesc ma trec fiori si in coltul ochilor isi face aparitia o lacrima de emotie. Marele regret in urma acestei importante ecografii este ca nu am un cd/dvd cu inregistrarea intregului examen ecografic, si asta din vina doctorei sau a asistentei (nu stiu exact cine era responsabila cu asta) care nu a dat drumul la inregistrare pe motiv ca a uitat si daca eu vroiam musai trebuia sa anunt de la inceput. Eu nu aveam habar ca trebuie sa anunt (mai ales ca eram la prima ecografie importanta) si stiam clar ca se da un cd cu faimosul filmulet.

Dupa examenul ecografic am fost sa-mi recoltez probele de sange si am fost sfatuita sa aleg testul Astraia (am aflat ca era numele softului care realizeaza calculul de risc), este mai scump, dar rezultatele sunt mai realiste si scade posibilitatea existentei Triplului test. Medicul care imi urmarea sarcina imi recomandase Dry-test, dar atunci cand i-am spus de Astraia a spus ca este si mai bine.

Preţul ei diferă în functie de fiecare clinica in parte si de aparatura din dotare. Eu cand am fost la aceasta ecografie, doar ce fusese cumparat un ecograf performant (4D Voluson) si care nu se compara ca imagini cu cele facute ulterior la clinica Regina Maria. Preturile pentru dublu test se pot afla doar telefonic (nu am gasit aceasta informatie pe paginile web ale clinicilor private) si de obicei sunt putine din clinici care ofera un discount partial sau total abonatilor sai (nici chiar pentru abonamentele business/premium). Eu am platit pentru Dublu Test –Astraia 576 ron(ecografia +bitestul) , iar rezultatele in urma analizarii celor doua examene (ecografic si de sange) au fost urmatoarele (avand in vedere si : varsta fatului 13 saptamani+3 zile, varsta mamei 28 ani, 52kg, prima sarcina, nefumatoare):

Riscul bazal pentru sindromul Down(trisomia 21) este de 1:1038 (frecventa aparitiei la copii nascuti din mame cu varsta de 28 ani)= risc scazut;

Riscul combinat pentru sindromul Down este de1:20754 (calculat in functie de varsta gestationala, markeri echografici si biochimia serului matern)= risc scazut;

Riscul de aparitie a sindromului Edwards (trisomia 18) este de 1:244945=risc scazut;

Riscul de aparitie a sindromului Patau (trisomia 13) este de 1:576614=risc scazut.

Ca urmare a riscului scazut pentru principalele anomalii determinat cu ajutorul acestui test, nu a mai fost nevoie sa trec prin stresul unui Triplu Test. Fiind la prima sarcina si din dorinta ca totul sa decurga asa cum trebuie pana la final, nu mi-am asumat riscul de a nu elimina toate posibilitatile, desi nu stiu cat de necesar este acest test avand in vedere ca rezultatul nu ofera o certitudine si in unele situatii poate crea un stres inutil pentru viitorii parinti si o serie de investigatii unele chiar invazive.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on StumbleUponEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Copyrighted.com Registered & Protected 
SOGV-JMQU-XQ7X-XS6B