Despre cerclaj in sarcina

In saptamana 23 de sarcina aveam programare pentru ecografia morfofetala de trimestru II si abia asteptam sa imi vad puiutul din nou, fericita si sigura pe mine ca totul este in regula, neavand niciun simptom, nicio durere. Ecografia a durat putin, medicul facand rapid masuratorile necesare si intrebandu-ma des daca am avut ceva dureri, iar eu nu banuiam nimic din ce va urma deoarece bebe parea ok, ii auzeam bataile inimii si era ca un delfinas prin burtica mea. Dupa scurta vizionare a bebelusului doctora m-a anuntat ca am colul scurt, foarte scurt, s-a deschis, si pentru a preveni un avort spontan sau o nastere prematura imi recomanda de urgenta procedura chirurgicala de cerclaj al colului uterin. Nu stiam foarte bine care este procedura de cerclaj, dar era clar ca atunci cand auzeam cuvantul „cerclaj” mi se zbarlea pielea pe mine. Si totusi nu-mi venea sa cred ca viata bebelusului nostru este in pericol. Am dat fuga la maternitatea Polizu, acolo unde era medicul care imi monitoriza sarcina si mi-a confirmat ca cerclajul este singura solutie sigura pentru a duce sarcina pana la capat. 🙁 Mi-a spus ca nu este adeptul cerclajului, a avut doar 2 mamici cerclate in anul respectiv, dar la mine este situatia grava si fara cerclaj bebe nu va mai ramane pentru mult timp in burtica.

Am ramas pentru internare de urgenta, mi s-au facut analizele necesare, urmand ca a doua zi sa mi se faca cerclajul. Au urmat ore lungi petrecute la telefon cu sotul meu care imi citea informatii cat mai multe si mai detaliate despre cerclaj.

Desi aveam incredere totala in medicul meu, eram ingrijorata, caci eu aveam 23 de saptamani de sarcina si imi era teama ca interventia pentru cerclaj sa nu provoace contractii sau infectie sau orice.

A fost o noapte lunga petrecuta singura intr-o rezerva in spital, eram foarte ingrijorata, nu pentru procedura in sine despre care nu stiam foarte multe, ci pentru baietelul meu, il simteam ca este agitat si il rugam sa se tina strans de mami pana inchide doctorul „usita”. A doua zi de dimineata, am mers la sala unde urma sa aiba loc procedura de cerclaj, mi s-a pus o perfuzie care m-a adormit instantaneu, apoi m-am trezit in sala de Reanimare si aveam mici dureri asemanatoare cu cele de la menstruatie. Am fost dusa in salon imediat ce m-am trezit si m-am intins in patul meu, cel ridicat cu doua caramizi la picioare. Pana aici toate bune, eram fericita ca am scapat, nu am simtit nimic, nu ustura, nu m-a durut dupa, nu m-a incomodat nicicum, bebe era activ, chiar foarte activ, iar eu credeam sau chiar aveam siguranta ca urmeaza sa imi reiau viata de dinainte. Dar se pare ca nu a fost asa.

A urmat discutia cu medicul, mi-a explicat ca am avut colul mic de la inceput si probabil din cauza efortului sau a drumurilor mai lungi cu masina (ma intorsesem dintr-o luuunga deplasare in interes de serviciu) si chiar a statului prelungit pe scaun fara sa ma intind in pat( cel putin 10 ore pe zi- serviciu+drum) si mi-a dat si vestea ca nu este de ajuns cerclajul, si ca este nevoie de mai mult de atat. Si mai exact: un pumn de pastile antispastice si de-ale sarcinii de luat zilnic (eu care sunt anti-pastile si mi-e foarte greu sa le inghit, nu a fost o veste chiar buna), renuntarea la serviciu, contact sexual interzis(asta oricum nu intra in calcul pe timpul sarcinii), niciun fel de efort fizic, repaos TOTAL la pat, toate paturile ridicate pentru a avea bazinul mai sus decat nivelul capului si bineinteles perne sub picioare, niciun fel de miscare, de evitat chiar si drumuri cu masina personala, caci altfel nu voi putea ajunge la 37 saptamani.

Am ajuns acasa, unde sotul imi aranjase frumos paturile, pusese carti sub salteaua patului din dormitor si de asemeni improvizase ceva si sub picioarele canapelei din sufragerie unde urma sa imi petrec urmatoarele luni. A urmat o perioada lunga si poate chiar cea mai grea din viata mea. Fiecare durere de burtica ma gandeam ca e ceva grav, fiecare ora in care bebe nu misca ma ingrijora teribil. Nu asa imi imaginasem sarcina. Mai ales ca toate persoanele din jurul meu care acum aveau copilasi au avut sarcini usoare, foarte usoare, indiferent de varsta si de greutate. A fost o perioada deloc usoara, plina de temeri si de prea multe ore petrecute singura, ore in care m-am uitat la filme, am ascultat muzica, m-am jucat la PC, dar in care m-am si plictisit, am plans, am avut nervi, m-am intrebat de ce mi se intampla tocmai mie asta, am vorbit cu baietelul meu, i-am cantat, i-am spus povesti, l-am alintat, l-am mangaiat si am avut tot timpul atentia indreptata catre el, doar catre el. In fiecare seara i-am multumit lui Doamne, Doamne ca am trecut cu bine amandoi peste o alta zi. Au fost 37 de saptamani grele si usoare in acelasi timp, in care am trecut prin stari extreme si necunoscute de mine pana atunci, dar pline de speranta ca vom ajunge cu bine la sfarsitul acestei calatorii.

Cu cat inaintam in sarcina cu atat imi era mai teama ca va ceda firul de cerclaj inainte sa il desfaca medicul. Si uite asa au trecut lunile stand cu capul mai jos decat picioarele, si s-a apropiat si ziua in care urma sa imi scoata firul de cerclaj. Cu doua zile inainte de data stabilita pentru scoaterea firului (de care imi era atat de frica si tot ce stiam era ca nu va fi cu anestezie, ceea ce ma facea sa cred ca o sa doara rau) am inceput sa elimin din dopul gelatinos si sa am dureri de burtica, nu contractii, ci doar dureri, despre care medicul mi-a spus ca sunt normale, deoarece sarcina este in coborare. Am ajuns cu bine in ziua cu pricina la spital, medicul mi-a scos firul chiar la camera de garda, a fost foarte rapid, si intr-adevar fara anestezie, si a durut mai putin decat un test Papanicolau, deci aproape deloc. Apoi am ramas internata in asteptarea nasterii care se anunta a fi naturala (desi, eu tot speram sa apara ceva si sa fac cezariana fiindu-mi foarte frica de nasterea naturala). Iar in a 6-a noapte petrecuta in spital au inceput sa apara contractiile, si in exact 12 ore eram cea mai fericita tinandu-mi in brate baietelul meu mult dorit. Mai multe despre nasterea naturala am scris aici.

Am vrut musai sa scriu despre experienta cerclajului pentru ca eu am cautat mult despre cerclaj in sarcina si am gasit greu detalii, pareri si experiente proprii. Pe site-urile specializate erau cam aceleasi lucruri:

„Cerclajul cervical este o procedura chirugicala, relativ simpla, ce are scopul de a mentine colul uterin inchis pe toata durata sarcinii. Procedura consta in coaserea colului cu un fir gros, care nu se poate absoarbe, ce va impiedica in acest fel alunecarea bebelusului in exterior – deci o nastere prematura. Incontinenta cervicala inseamna dilatarea colului fara durere si mai devreme decat trebuie, punand in pericol viata copilasului din uter. O asemenea situatie poate duce deci la avort sau la nastere prematura. Cerclajul se face la inceputul celui de al doilea trimestru de sarcina sau in momentul in care medicul descopera deschiderea prematura a colului. De obicei, cerclajul se efectueaza intre saptamana a 12-a si saptamana 21-a. „

Pe forumuri toate mamicile care urmau sa faca aceasta interventie de cerclaj in sarcina intrebau ce este, cum se intampla, anestezie de care, doare ori nu doare, cum e dupa, cand si cum scoate firul, dar raspunsuri nu prea. Cred ca toata lumea dupa ce trece printr-o interventie care nu a fost traumatizanta nu mai scrie nimic. Foarte rar mai gasesti cate un raspuns de la mamici dupa ce le-a fost scos firul de cerclaj sau au nascut. Iar atunci cand urmeaza sa ti se faca un cerclaj sau chiar sa nasti vrei detalii, multe detalii, dar de la mamicile care au trecut efectiv prin asta, pentru ca uneori nu este de ajuns doar teoria de pe site-uri de specialitate sau explicatiile medicului.

Va doresc sarcina usoara, credinta, mult curaj, rabdare si copii sanatosi! Si daca aveti sa-mi adresati vreo intrebare despre cerclaj in sarcina va voi raspunde cu mare drag!