Cu gandul la cezariana am ajuns la nasterea naturala

 

bebelusDintotdeauna mi-am dorit sa fiu mama. Nu ma vedeam traind fara sa dau viata unui puisor de om, un copil al meu. Dar marele meu stres era fobia de spitale si medici. Nu imi facusem niciodata vreo analiza de sange, asa ca eram terifiata de tot ce inseamna o nastere, despre care nu prea am auzit mai nimic de bine in ceea ce priveste durerea si comportamentul personalului medical. Ma obisnuisem cu gandul ca pe timpul sarcinii voi face cateva analize de sange, ma voi lasa intepata cu acel ac mare, dar nasterea mi se parea ceva SF. Chiar nu ma vedeam trecand prin asta. Si totusi imi doream atat de tare sa port in pantece un copilas, sa ii simt miscarile, sa ii aud inimioara, dar daca as putea sari peste partea cu nasterea ar fi perfect.

Dar iata ca veni vremea sa merg sa vizitez maternitatile pentru a-mi felicita colegele, prietenele ce tocmai devenisera mame. Si incercam sa aflu cat mai multe despre nasterea lor, nasterea prin cezariana (caci asa au nascut toate mamicile apropiate mie). Deja imi faceam planul cum voi lua o recomandare pentru cezariana de la un medic oftalmolog in care se specifica cateva probleme, si uite asa voi fi scutita de durerile facerii (dar nu si de cele de dupa). Mi se parea ideal, era cea mai “comoda” alegere (pentru mine). Imi era clar ca asa vreau sa nasc, ba chiar daca se poate sa ma adoarma total in timpul operatiei. Sa nu simt nimic si sa ma trezesc cu puiul meu in brate. Era o decizie egoista si nu parea sa ma convinga nimic sa imi schimb opinia. Decizia mea de a face cezariana era luata doar din cauza fricii de durere, frica de comportamentul celor din spital, si mi se parea ca la cezariana sigur e mai bine, mai usor. De parca nu ar fi fost aceiasi oameni care se ocupau de mine.

Dat fiind faptul ca a doua jumatate a sarcinii mi-am petrecut-o la pat (conectata la laptop), am tot citit avantaje/dezavantaje privind nasterea prin cezariana (caci nu prea luam in calcul nasterea naturala), dar mai aruncam un ochi si la informatiile/parerile impartasite referitoare la nasterea naturala (asa, ca fapt divers). Am inceput sa caut informatii despre nasterea prin cezariana, sa aflu lucrurile pozitive, dar mai ales cele negative privind nasterea prin cezariana, caci pe cele pozitive le stiam: intimitate sporita, nu te trezesti in timpul noptii ca gata iese pruncul, nu te ia prin surprindere, iti poti programa ziua/ ora preferata, nu ai dureri in timpul nasterii, ba chiar intr-o juma de ora ai terminat cu nasterea. Asa ca tot citind si intreband, au aparut si aici destule lucruri de care sa ma tem. Am aflat de introducerea unei sonde urinare (am auzit/citit ca este tare neplacut), am aflat ca nu simti durere pe timpul operatiei dar simtul tactil este activ si se simte cam tot ce face medicul pe acolo. Se pare ca mainile vor fi legate (asta iarasi ma cam sperie), si nici nu imi voi putea tine bebelusul in brate (ca am mainile legate). Spre sfarsitul operatiei este posibil ca medicul chirurg sa insereze o drena in incizie cu ajutorul careia se va elimina cantitatea de sange in exces care ar putea ramane sub incizie. Iar aceasta drena va fi scoasa la 1-2 zile dupa operatie, sau atunci cand medicul decide ca s-a diminuat cantitatea de sange eliminata prin drena (deci mai stau si cu punga de sange dupa mine 🙁 ). Dupa operatie urmeaza cateva ore sau poate chiar o noapte la terapie intensiva, timp in care efectul anesteziei se duce rapid si incep sa apara dureri puternice, si in plus noaptea va fi petrecuta cu greutati pe burta (de cele mai multe ori un sac cu nisip). In urmatoarea zi se va scoate sonda urinara, iar durerile de burtica se accentueaza (avand in vedere ca este o taietura destul de adanca) mai ales ca trebuie luat bebelusul in brate, urcat/coborat din pat, iar celelalte zile de spitalizare se vor administra diverse injectii si tratamente pentru a ajuta la contractarea uterului, iar din cauza prospetei taieturi ale uterului durerile sunt crancene dupa o injectie de Ergomet. Plus ca orice operatie (caci cezariana este o operatie) poate implica si riscuri pentru sanatatea mamei: infectii, hemoragii postpartum (care sunt duble cantitativ in comparatie cu nasterea naturala), disfunctii ale vezicii urinare (din cauza sondei urinare), complicatii respiratorii (din cauza anesteziei), complicatii tromboembolice sau chiar lezarea altor organe interne in timpul operaţiei. Si bineinteles dupa cezariana este nevoie de regim alimentar post-operator(supa strecurata, compot, etc). Iar astea sunt doar cateva din partile negative (legate de suferintele mamei), caci dezavantaje sunt si pentru bebelus: riscul de prematuritate(din cauza calculelor eronate), probleme respiratorii, vatamari corporale in timpul manevrelor de extragere din uter, APGAR redus.

Spre sfarsitul celor noua luni nu am mai insistat sa nasc cumva anume, caci nici nu eram in totalitate decisa, m-am lasat in voia sortii, asa ca medicul si piciul au decis ca nasterea va fi naturala. Nu a fost nici pe departe atat de groaznic pe cat imi inchipuiam. Chiar daca a fost un travaliu de 12 ore, a fost suportabil pana la un anumit moment. Am avut incredere totala in medicul meu, care mi-a spus cum sa respir, cum trebuie sa imping, a avut rabdare cu mine, nu m-a grabit nicicum. Iar cand durerile au devenit crancene, am apelat la epidurala care mi-a oferit posibilitatea de a ma odihni pentru partea finala a nasterii: expulzia. Epiziotomia nu am resimtit-o ca pe o durere. Expulzia a fost mai degraba o eliberare decat o durere. Iar din momentul in care mi-am vazut puiul nu am mai simtit nicio durere (sincer). In salon am ajuns la juma de ora dupa ce medicul a terminat cu estetizarea zonei de expulzie (coaserea epiziotomiei). Puiul l-am tinut in brate imediat. Lapticul era deja preparat si micutul a fost la sanul mamei imediat ce mi l-au adus in salon. Am mancat imediat tot ce am poftit. Am mers la dus fara sa am vreo restrictie. O data ajunsa in salon mi-au scos branula si singurul medicament administrat a fost Diclofenac (supozitor). Mi-am tinut copilul in brate ore in sir inca din prima zi, fara sa resimt vreo durere. Recuperea a fost foarte usoara, adica fara dureri, ceea ce pentru mine era foarte important. Lucrul cel mai neplacut in toata ecuatia asta a fost scoaterea firelor (medicul a decis sa fie fire normale pentru a nu se resorbi mai devreme decat este cazul). Si pe lista neplacerilor adaugam si primul act sexual- a durut un pic mai rau ca prima oara :).

Cu gandul la cezariana am ajuns la nasterea naturalaSi uite asa, cu gandul la cezariana am ajuns la nasterea naturala. Ma tot intreaba lumea ce aleg la urmatorul bebe (care inca nu e pe drum), cum as vrea sa nasc data viitoare. Datorita experientei pozitive, clar voi alege sa nasc natural daca acest lucru va fi posibil. Pentru mine personal nu a fost o experienta traumatizanta. Ba din contra, a fost un episod din viata (scurt- doar 12 ore) care mi-a adus un copil perfect, un copil sanatos, un sufletel dulce. Sunt recunoascatoare medicului meu ginecolog caci datorita dansului am nascut natural, datorita dansului am plecat din maternitate fara dureri si fara o cicatrice pe abdomen. Dansul a fost cel care a venit la 4 dimineata, a avut rabdare cu mine si mi-a acordat toata atentia necesara.

Dragi viitoare mamici va doresc sa luati decizia cea mai buna pentru voi si puiul vostru. Caci fiecare dintre noi stim cat putem duce, ne cunoastem organismul, ne cunoastem fricile. Si sa nu uitam esentialul: ca orice nastere aduce pe lume un copil. Iar noi mamele avem datoria sa ne informam si sa luam decizia corecta pentru noi, dar si pentru micul pui de om. Campania Naste natural: Traieste toata povestea isi doreste sa ofere toate informatiile cu privire la acest subiect, informatii care sa le ajute pe femeile insarcinate sa ia decizia corecta, atat pentru ele, cat si pentru bebelusul lor.

Va doresc tuturor nasteri cat mai usoare, experiente fericite si pui sanatosi!

Comments

  1. By Ella

    Reply

  2. By Julia

    Reply

  3. Mami By Claudia

    Reply

    • By mada

      Reply

  4. By Elena

    Reply

    • Mami By Mami

      Reply

      • By Daniela

        Reply

        • Mami By Mami

          Reply

  5. By Daniela

    Reply

  6. By mada

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyrighted.com Registered & Protected 
SOGV-JMQU-XQ7X-XS6B