Totul despre sarcina

In adolescenta imi doream foarte tare sa fiu o mama tanara, sa fiu prietena copilului meu si sa nu ne desparata o diferenta mare de varsta. Dar se pare ca lucrurile nu s-au intamplat asa cum imi doream odata, iar barbatul visurilor mele l-am cunoscut abia in facultate, dupa care am inceput sa intram lin in viata, fara sa sarim peste etape. Ne-am gandit la aparitia unui copil in viata noastra atunci cand colegii si prietenii nostri au decis la randul lor sa devina parinti. Asa ca am pus la punct planul de bataie: ne casatorim, facem analizele necesare, iar apoi ne pregatim de al nostru bebe.

Menstruatia mea era foarte exacta, la 28 de zile, dar in luna respectiva a durat doar o zi, doar o dimineata si atat. Stiam ca ceva se intampla. Aveam o stare de agitatie, eram plina de emotii fara motiv, asa ca a doua zi pe seara, m-am inchis in baia parintilor mei si am facut testul de sarcina. Au aparut cele doua liniute clare semn ca este pozitiv, si deci piciul nostru este acolo, e viu. Nu-mi venea a crede ca a fost atat de usor, eram sigura ca va fi nevoie de mai multe luni de incercari pana la marea reusita. Nu am dormit toata noaptea, de fericire, de teama, de griji, de extaz, era acea stare pe care o aveam in copilarie in noaptea dinaintea unei plecari in vacanta. La prima ora a diminetii de luni eram in receptia clinicii MedLife sa-mi recoltez sange pentru testul beta hCG, iar in jurul orei 14 era confirmat: voi deveni mamica, iar el tatic! Din acel moment viata noastra avea sa se schimbe. Am stiut ca nimic nu va mai fi la fel. Ci totul va fi mult mai frumos.

Doar ca bucuria maxima nu avea sa dureze mult, deoarece la 6 saptamani m-am internat de urgenta cu iminenta de avort asa cum v-am povestit si la primul trimestru de sarcina. Iar de atunci au inceput sa apara primele mele griji de mamica, primele lacrimi de neputinta, de emotie, de mama, si asa s-au facut simtite si primele sentimente de dragoste pentru mica samanta de om, care avea sa se nasca cu bine si sa ma faca cea mai fericita si implinita femeie din univers, si va fi prima fiinta care imi va spune “mama”. Cu repaus la pat si tratament medicamentos, dar mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut cu bine peste sperietura de la inceputul sarcinii, iar la 8 saptamani deja ii ascultam bataile micii inimioare ce prinsese viata.

A urmat o perioada frumoasa, de fericire si extaz, ma simteam mai frumoasa ca oricand, ma simteam iubita pana peste cap, iar burtica devenea din ce in ce mai proeminenta. Simteam ca atrag privirile tuturor si ca toata lumea imi zambeste, chiar ma simteam admirata. Ma priveam in vitrinele magazinelor si mi se parea ca arat extraordinar asa insarcinata. Pana si sotul meu simteam ca ma priveste altfel, ca ma savureaza din priviri, ca ma iubeste pana la ultima celula. Singura neplacere era dimineata, moment al zilei in care aveam greturi puternice si trebuia neaparat sa vars ca sa imi treaca starea de rau. Asa ca pana in saptamana a 14-a am vomat zilnic. Dar in afara diminetii, restul zilei totul era perfect, nicio durere, nicio stare de rau, nu greata, nu arsuri, poate doar o stare de somnolenta mai pronuntata decat de obicei. Si cred ca eram mai emotiva decat de obicei, mult mai sensibila.

Cea mai emotionanta si remarcanta ecografie a fost la 14 saptamani, atunci cand am efectuat Dublu test. A fost prima data cand am vazut ca bebelusul nostru este un adevarat copil, are forma umana, ba chiar a vrut sa ne arate din prima ca este baietel. Am plecat de la clinica foarte emotionati si fericiti, si am simtit pentru prima oara cu adevarat ca vom fi parinti. Eram cei mai fericiti viitori parinti. Si mai fericiti am fost atunci cand rezultatele de la Dublu test nu au aratat vreun risc in dezvoltarea bebelusului, drept urmare ca nu am fost nevoita sa efectuez si Triplu test.

Prin saptamana 15-16 am simtit primii “fluturi in stomac”. Cam asta este sentimentul primelor miscari delicate ale micului piscotel atunci cand incepe sa exploreze terenul. Si din acel moment in care simteam efectiv ca o noua viata creste in mine, a inceput sa se formeze legatura puternica dintre noi doi. Ii puneam sa asculte muzica, ba chiar ii cantam, vorbeam cu el, il mangaiam, stiam ca este acolo si este al meu.

In saptamana 23 am avut programarea la Morfologia fetala de trimestru II in sarcina, cand am aflat ca bebe e pe cale sa iasa afara, si pentru a impiedica asta este nevoie de operatiunea de cerclaj de col uterin. Iar de la acea ecografie s-a schimbat total viata mea. A trebuit sa fac de urgenta cerclajul de care imi era atat de teama, iar apoi au urmat saptamani lungi si grele in pat. Doar in pat zi de zi. In pat stateam, citeam, ascultam muzica, urmaream filme, in pat mancam, langa pat aveam termosul cu lapte cald, pentru arsurile puternice care isi faceau des aparitia. Singurele plimbari erau pana la baie pentru necesitati, iar dimineata si seara drumul pana la patul din dormitor.

Dar m-am acomodat, desi nu a fost deloc usor, si astfel am ajuns cu bine in trimestrul III, inca 2 in 1. Era ultimul trimestrul de sarcina, si era cel de care imi era cel mai teama. In primul rand ca se apropia nasterea de care imi era frica inca dinainte sa raman insarcinata, iar pe de alta parte citisem ca incep neplacerile cele mai mari. Dar din fericire eu nu am avut nici probleme cu somnul, nu am avut insomnii, nici cu umflatul mainilor sau picioarelor, nici vreun alt simptom jenant. Doar arsuri, tot timpul arsuri, care se stingeau cu lapte. Si totusi eram nerabdatoare sa treaca saptamanile si sa nasc o data, sa imi vad puiul, sa il tin in brate, si sa ies pe strada, sa merg, sa vad lume, sa imi scartaie zapada sub talpi, sa sofez, ba chiar sa merg cu metroul, imi doream sa merg la cumparaturi si multe alte lucruri, care de altfel sunt banale pentru orice om obisnuit. Apropo de cumparaturi, a fost cumplit sa nu merg eu personal sa ii aleg lucrusoarele bebelusului meu. Noroc ca exista cumparaturile online, si astfel am putut alege o parte din lucrurile pentru ingrijirea lui, jucarii si hainute, si alte nimicuri care credeam ca vor fi necesare.

Simteam ca se apropie din ce in ce mai mult momentul nasterii, momentul in care imi voi vedea puiul. In ultimele saptamani de sarcina ma gandeam tot mai des cum o sa arate, oare o sa ma descurc cu el, o sa fiu o mamica buna, o sa reusesc sa il fac sa-si gaseasca linistea la pieptul meu, oare or sa ii vina hainutele care miros superb a bebe si asteapta de vreo luna in geanta pentru nastere, si oare cum o sa il alintam? Si multe astfel de intrebari ma chinuiau zi de zi.

In saptamana 32 am fost la morfologia fetala de trimestru III, unde mi-am vazut rapid puiul, si am aflat ca totul este in regula, este pozitionat deja cu capul in jos, deci perfect pentru nasterea naturala. Uff deja simteam cum incepe sa ma doara tot numai cand ma gandeam la asta. Si totusi abia asteptam sa nasc. Sa vad si eu eu daca este adevarat tot ce citisem si auzisem despre momentul si emotiile nasterii, si anume ca nu sunt dureri chiar atat de ingrozitoare si ca nu mai simti nicio durere din momentul in care nasti si iti vezi puiul pentru prima data.

Ultima luna a trecut neasteptat de repede. Asta poate si din cauza ca am avut mai tot timpul pe cineva acasa cu mine (ori sotul meu iubit, ori soacra mea draga, ori surioara mea mai mica). Si desi ma miscam foarte greu si incepea sa ma cam doara tot corpul (evident lunile petrecute fara miscare aveau urmarile lor) aveam o stare de bine si de fericire. Se apropia momentul nasterii- ma obisnuisem deja cu ideea ca voi naste natural, mai aveam foarte putin de stat in pat si urmau zilele, lunile de fericire si iubire, de bebelusie si de mamicie.

Casa intrase in curatenie generala si dezinfectare totala, dormitorul nostru deja se inoise – mai aparuse un patut mic si un perete viu colorat cu personaje animate, o comoda plina cu hainute mici, mici de tot. Geanta cu lucrurile pentru maternitate era gata, trebuia doar sa se implineasca termenul de 37 saptamani ca sa imi poata scoata firul de cerclaj. Si apoi gata, aveam sa nasc, sa imi vad baietelul, sa devin cea mai fericita mamica si sotie, aveam sa traiesc acele sentimente si emotii despre care citisem atatea.

A fost o sarcina cu emotii, cu temeri, dar cu multa speranta. A fost o perioada grea, dar in care am fost inconjurata de multa dragoste. Acum cand scriu aceste randuri, simt ca sunt mamica lui dintotdeauna. Nici nu mai stiu cum era viata de dinainte de el. Nici nu imi pot imagina viata fara el. Simt o fericire nemarginita atunci cand il privesc si ma minunez in fiecare zi de fiecare progres facut de el si am momente, chiar si acum dupa un an si jumatate, in care il privesc si parca nu imi vine a crede ca este al meu, ca minunea asta frumoasa a crescut in mine 9 luni. Sunt indragostita fara recuperare si ador fiecare moment petrecut impreuna. Imi doresc din tot sufletul sa fie sanatos si norocos in viata. Sa fim noi toti sanatosi si sa ii putem oferi totul, toata dragostea si sprijinul de care va avea nevoie. Sa ii fim mereu alaturi, sa ii fim parinti si prieteni.